Gafa diplomatică fără precedent: ministrul de Externe transmite Germaniei „regretul profund”, agenția de stat Agerpres își cere scuze

Gafa diplomatică fără precedent: ministrul de Externe transmite Germaniei „regretul profund, agenția de stat Agerpres își cere scuze
Publicat: 10/03/2015, 08:38
Actualizat: 11/03/2015, 14:58

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) menționează, într-un comunicat de presă difuzat luni seară, că ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a transmis omologului german „regretul profund” pentru această situație, Frank-Walter Steinmeier arătând, la rândul său, că „nu apreciază că situația în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relațiile bilaterale”.

În documentul citat, MAE face precizări referitoare la „știrile de presă apărute în legătura cu broșura elaborată de Agerpres cu privire la ilustrarea în imagini de arhivă fotografică a relațiilor româno-germane”.

„În contextul aniversării în anul în curs a 135 ani de relații diplomatice între România și Germania, Agerpres a inițiat editarea unei broșuri conținând imagini și articole de arhivă realizate de agenția națională de presă despre relațiile bilaterale româno-germane. Dintr-o regretabilă eroare tehnică, exclusiv pe coperta broșurii, tipărită într-un singur exemplar pus la dispoziția MAE în această dimineață, a fost imprimat conturul hărților României și Franței, aceasta din urmă fiind acoperită de steagul Germaniei. Ministerul Afacerilor Externe s-a sesizat și a semnalat eroarea în cauză, aceasta urmând a fi corectată în cel mai scurt timp de către agenția Agerpres în varianta tipărită”, menționează sursa citată.

Potrivit MAE, cu ocazia prezenței celor doi oficiali la Sibiu, în cadrul celei de-a doua părți a vizitei ministrului german de externe, „ministrul de externe român a transmis direct omologului german regretul profund pentru această situație”.

„Ministrul de externe german i-a transmis omologului român că nu apreciază că situația în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relațiile bilaterale, până la semnalarea acesteia de către omologul român ea nefiind remarcată. A mulțumit din nou părții române pentru atmosfera foarte bună a vizitei și pentru substanța discuțiilor”, se mai arată în comunicatul Direcției Purtător de Cuvânt și Comunicare a MAE.

La rândul său, Agerpres spune că este vorba despre o eroare tehnică pe care și-o asumă și pentru care cere scuze atât Ministerului Afacerilor Externe român, cât și Ministerului Afacerilor Externe german.

”Agerpres a realizat până în acest moment o serie de patru broșuri speciale, cu ocazia aniversării a 135 de ani de relații diplomatice bilaterale între România și Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța și Germania. Broșurile au fost concepute având la bază arhiva fotografică a Agerpres, surprinzând momente unice în relațiile bilaterale, de la vizite oficiale la vizite de lucru și întâlniri informale. Broșura editată cu ocazia împlinirii a 135 de ani de relații diplomatice între România și Germania a fost imprimată într-un singur exemplar de către Agerpres, exemplarul oferit de ministrul Bogdan Aurescu omologului german Frank-Walter Steinmeier. Precizăm faptul că Ministerul Afacerilor Externe a primit spre informare varianta corectă a broșurii, în format electronic. Imprimarea greșită a fost o greșeală tehnică din partea Agerpres, pe care ne-o asumăm și pentru care ne cerem scuze atât Ministerului Afacerilor Externe român, cât și Ministerului Afacerilor Externe german”, precizează Agerpres, pe site-ul agenției.

Luni, la finalul intervenției sale din conferința comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broșură realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relații diplomatice între România și Germania, broșură pe care i-a înmânat-o ministrului Frank-Walter Steinmeier. Pe coperta broșurii ar fi trebuit să fie hărțile celor două țări. Însă, alături de harta României se află harta Franței, acoperită cu drapelul Germaniei.

„În încheiere vreau doar să vă prezint, cu ocazia aniversării celor 135 de ani de relații diplomatice, acest material de presă foarte frumos pe care l-am oferit deja domnului ministru Steinmeier și care prezintă în imagini, cu sprijinul colegilor de la Agerpres, istoria relațiilor diplomatice româno-germane. Sunt imagini care trec prin istoria noastră comună și care arată cât de intense sunt, mai ales în ultimii ani, contactele dintre țările noastre”, a precizat Bogdan Aurescu, prezentând broșura.

Ministrul de Externe al Germaniei s-a aflat, luni, în România, unde s-a întâlnit și cu președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, precum și cu premierul Victor Ponta.

Steinmeier a mers și la Sibiu, unde, alături de președintele Iohannis, a participat la vernisajul unei expoziții despre minoritatea germană din România, la Muzeul Brukenthal. Tot luni seară, ministrul german de Externe a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Sibiu, din partea primarului interimar Astrid Fodor. De asemenea, el a participat, la Sala Thalia din Sibiu, la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Forumului Democrat al Germanilor din România.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea